miercuri, 24 octombrie 2012

Gardening day

 A fost acum ceva timp dar nu am avut timp sa scriu. Ce inseamna "gardening day" ?. O actiune in care sunt implicati parintii (voluntari) si staff-ul gradinitei. Fiecare vine si ajuta la pregatirea gradinii pt. iarna. Eu, de ex. am maturat frunzele si apoi le-am greblat. Asta cu ajutorul lui Sebi, atunci cand facea pauza de la locul de joaca. The husband a taiat crengile copacilor si apoi le-a strans impreuna cu alti barbati si le-au dus intr-un loc. Nu stiu unde, eram prea ocupata cu treaba mea :). Copiii se jucau printre noi, cand aveau chef, ne ajutau. Eram ca niste furnicute vesele cu totii. Staful gradinitei a muncit cot la cot cu noi, inclusiv directoarea.  Au participat foarte multi parinti, atat de multi incat una dintre educatoare "s-a plans" la un moment dat ca nu mai are ce sarcini sa ne dea pt. ca suntem prea multi. Am vazut si fosti "elevi" care aveau in jur de 8 ani si care au venit sa ajute impreuna cu parintii.
 Comunitatea de aici e frumoasa si vesela. Ne-am dus pt. ca ne place sa socializam, sa ajutam si vrem sa ne integram.  La un moment dat am avut pauza de ceai si prajituri si ne-am asezat cu totii la masa si am inceput sa vorbim. Doamne, cat de relaxati sunt oamenii de aici!
Mai jos sunt cateva poze cu noi...si cu gradina!



la strans de frunze
ajutorul meu de nadejde :)



cu tati

locul de joaca, curat luna




atentie, proaspat vopsit !



sâmbătă, 29 septembrie 2012

Primele 2 saptamani de gradinita

Vineri, 14 septembrie a fost prima zi de gradi. Copilul era super entuziasmat si isi dorea mult sa mergem si sa se joace cu alti copii, mai ales la locul de joaca care este amenajat afara. Grupa din care face parte se numeste "lady bird" si este formata din 25 de copii cu varste cuprinse intre 3-4 ani.  In camera ''lady bird" sunt mai multe grupe de copii si o gramada de adulti (cate un educator la  o mini-grupa de 5 copii si inca vreo 5 ingrijitori). Spre surprinderea mea Sebi are un educator tanar, simpatic, cu multa rabdare si cu zambetul pe buze. Se observa ca ii place ceea ce face.
In prima zi Sebi s-a jucat fara sa ma bage in seama iar eu am completat un formular cu mai multe intrebari legate de noi, despre Sebi ( scurta caracterizare), despre alergiile lui Sebi, despre date privind siguranta lui, etc. Nimic legat de vaccinuri sau alte analize :). Pe la ora 15 cand a dat de semne de oboseala am plecat. Deci prima zi a fost un real succes iar  piciul a spus ca vrea sa revina. A doua zi am decis de comun acord (eu si educatorul) ,  sa-l lasam pe Sebi sa stea singur in camera cu copiii iar eu  sa stau intr-o camera speciala pt. parinti in care sa citesc si sa beau un ceai. In cazul in care piciul ar fi plans ar fi fost adus la mine. Nu a fost cazul. A treia zi vraja s-a rupt  si  au aparut si primele lacrimi, din pacate. Toate lacrimile au fost cauzate de un incident petrecut la toaleta. David, educatorul lui, stie ca Sebi nu se descurca singur la toaleta (Sebi e nudist de mic, nu suporta senzatia de a fi imbracat, incaltat, de aceea el in casa nu a invatat sa isi dea jos chiloteii sau pantalonii atunci cand se duce sa faca pipi pt. ca nu poarta). In ziua respectiva o doamna educatoare l-a dus la toaleta iar el i-a spus ca are nevoie de ajutor dar dansa nu a inteles limba romana. Aici educatorii, ingrijitorii evita sa ii atinga pe copii in anumite zone, de  aceea copiii sunt invatati de mici sa se descurce singuri la toaleta. Asadar, Sebi a facut pipi pe el si a inceput sa planga. Nu a plans pt. ca s-a simtit umilit pt. ca noi am  folosit metoda Brazelton atunci cand a  venit vorba sa trecem de la scutec la olita, wc, dar s-a simtit ff frustrat de faptul ca nu a fost ascultat, inteles. Doamna a fost foarte grijulie si calma (asta mi-a relatat fi-miu) si s-a dus la ghiozdan unde a gasit haine de schimb si a  rezolvat problema. Mai tarziu, cand l-am luat a venit la mine, a inceput sa planga si a rostit fraza magica " nu mai vreau la gradi !". Educatoarea mi-a povestit incidentul si atunci am inteles lacrimile cu care am fost luata in primire.
Din ziua aceea a inceput greul pt. ca atunci cand venea vorba de mers la gradi Sebi devenea trist. Am mers mai departe, chiar daca au mai aparut si lacrimi. Tot timpul imi luam la revedere de la el pe hol, il duceam in clasa, el se ducea la joaca iar apoi il auzeam  cum plange. Stateam pe hol ca sa vad cat dureaza si am observat ca se calma repede. As fi putut sa ma  duc la el, dar mi s-a recomandat sa nu fac asta. Atunci am inceput sa plang  iar educatoarea cu care vorbeam, David, directoarea si o alta mamica au inceput sa ma consoleze, imbratiseze si sa discute cu mine. Am inteles ideea lor dar asta nu inseamna ca sunt de acord cu ea in totalitate.
 In timp, Sebi s-a obisnuit, a inceput din nou sa ii placa la gradi. Au fost zile in care ma duceam sa il iau si il vedeam cat de implicat e in anumite activitati pe care eu nu reuseam sa le fac acasa cu el datorita lipsei lui de rabdare. In fiecare zi imi povesteste ce a facut si am observat ca varianta lui coincide cu cea a educatorilor. Am renuntat sa mai stau in camera destinata parintilor pt. ca sunt impresionata de tot personalul de acolo. Sunt foarte rabdatori, calzi, calmi, veseli si pasionati de ceea ce fac. Au mare grija de el (intotdeuna il gasesc in tricou pt. ca ii este cald) si respectat (intr-o zi nu a vrut sa picteze cu o camasa speciala  pe el si David a inteles si respectat decizia lui). Stiu ca e pe maini bune si asta ma face sa ma simt impacata cu mine ca am reusit sa ii ofer aceasta varianta. Vreau sa mergem in continuare la gradinita pt. ca imi dau seama cat de important este pt. el si pt. noi sa invete limba si sa se joace cu copiii.
Acum ne pregatim pt. saptamana nr. 3 care se anunta plina de evenimente si foarte interesanta . Va tin la curent :).

joi, 13 septembrie 2012

De ce nu mi-ar placea sa locuiesc in Glasgow

Initial, cand am venit aici, ne-am dat seama ce diferenta este intre un oras mare, gen Bucuresti si unul mic. Liniste, aer curat, drumuri mult mai scurte pana la hipermaket, ca piata nu avem :((( , oameni calmi care nu alearga sa prinda metroul (nici din asta nu avem) sau autobuzul care oricum vine la ore fixe si cate si mai cate.
Dupa vreo cateva luni de vizitat si descoperit imprejurimile ne-am dat seama ca totusi sunt momente cand e chiar plictisitor sa traiesti intr-un orasel. Si am mers in vizita in Glasgow, cel mai mare oras din Scotia si cel mai apropiat de noi (maxim 30 de min. cu masina). Hm, ce sa zic? Ca nu ne-a impresionat mai deloc iar sotul meu a fost foarte dezamagit pt. ca se astepta la mai mult. El chiar are termen de comparatie la cate orase europene a vizitat cu formatia sa de muzica clasica. La un moment dat  ne gandeam sa ne mutam acolo dar dupa mai multe discutii  avute cu muuulte persoane care au locuit in Glasgow ne-am razgandit. Mai jos aveti motivul !










sâmbătă, 8 septembrie 2012

The city



Town Hall
Old Parish Church

Grey Stone Offices

South Lanarkshire Council  Headquarters

St. Mary 's Church

Shops in Quarry Street

Douglas Chambers and Vogue Cinema


Bus Station Clock

Low Parks Museum

Duke Hamilton Mausoleum


Chatelherault
sursa : 1 si 2

joi, 6 septembrie 2012

In vizita la gradinite

Pt. ca m-am apucat de vizitat gradinite exact in perioada in care a inceput vacanta de vara, m-am gandit ca cel mai bine ar fi sa trimit mail-uri managerilor ca sa aflu daca este deschisa institutia sau nu. Bineinteles ca mi-am ales gradinitele care erau aproape de casa si care aveau rapoarte de evaluare pe placul meu.  Si asa am descoperit ca in zona mea  exista doar gradinite private.
 Primul manager care mi-a raspuns la mail a fost cel de la gradinita ''Casa dei Bambini Montessori". Initial credeam ca aceasta va fi  "the one" si imi pusesem toate sperantele in ea. Din pacate am fost destul de dezamagita pt. ca gradinita se afla intr-o biserica catolica , la parter si avea disponibila doar o camera (nu prea mare) care era plina ochi cu jucarii. 80% dintre jucarii nu erau in stilul Montessori. Pur si simplu copiii nu aveau pe unde sa se miste . Eu am ajuns la locul cu pricina exact dupa masa de pranz si asa am observat si meniul cu care au fost serviti copiii. Am fost foarte placut impresionata sa vad ca micutii mancau piure de cartofi cu castravete crud, paste fierte cu morcov ras, legume. Nu exista un singur fel de mancare si fiecare copil isi alegea ce avea chef sa manance. Copiii mi s-au parut extrem de cuminti, usor plictisiti si tocmai au fost avertizati cu un "sss" de catre educatoare ca e momentul sa se aseze pe scaunele pt. povestea de pranz. In tot acest timp Sebi s-a dus in coltul cu jucarii de tip Montessori si s-a jucat. Eu am vorbit cu directoarea incercand sa o trag de limba ca sa imi povesteasca un pic despre ce fac ei acolo, care este diferenta dintre o educatie clasica si cea de tip Montessori, etc. Adica am facut pe proasta pt. ca eu stiam ce si cum dar imi doream o confirmare. Singurul raspuns primit a fost sa ma uit pe site (facusem deja asta) si mi-a zambit. Pur si simplu am simtit ca nu incearca sa isi "vanda marfa". In schimb a fost extrem de amabila, draguta si zambitoare. Locul de joaca  de afara era aproape inexistent, era fff mic (3 mp) si plin cu jucarii. Mult prea mic pt. 12-15 copii. Am plecat cu formularele si cu promisiunea ca din ianuarie se va elibera un loc in tura de dupa-amiaza. M-am simtit extrem de dezamagita, nu stiu de ce si apoi m-am gandit si razgandit si tot asa.
In urmatoarele saptamani iarasi am vizitat gradinite si am observat ca toate au locuri de joaca fff mici si incaperi minuscule pt. cati copii sunt. Bineinteles ca locurile  de la gradinitele elitiste erau ocupate de mult pt. anul scolar 2012-2013. Recunosc ca si eu m-am trezit tarziu pt. ca aplicatia  se face pana la sfarsitul lunii aprilie iar eu din mai am inceput sa caut detalii despre gradinite.
Intr-una din seri, in timp ce ne plimbam am descoperit o gradinita de stat care este destul de departe de casa noastra (30 de min. mers rapid). Am intrat ca sa vedem ce si cum, mai mult din curiozitate. Ne-a intampinat directoarea gradinitei care parea foarte cunoscuta. Imediat l-a recunoscut pe sotul  meu si ne-am dat seama ca suntem vecini de bloc. Ne-a aratat gradinita, care este enorma, ne-a plimbat prin toate camerele (mari, spatioase) inclusiv baie si bucatarie , ne-a explicat  cate educatoare sunt la fiecare grupa (o educatoare la 5 copii , grupa fiind de 10 iar pt grupa de 1-2 ani cate o educatoare la 2 bebelusi) ce activitati au copiii, ce mananca, care este programul, costurile (10 lire/luna pt. jucarii si gustari), etc. Mi-a explicat ca in primele zile eu ma voi afla in aceeasi cladire cu Sebi, intr-o camera speciala pt. parinti unde voi fi servita cu ceai sau cafea iar daca copilul meu da vreun semn de neadaptare, tristete, imediat voi fi chemata sa stau sau sa vb. cu el. Locurile de joaca erau enorme in comparatie cu ce vazusem la alte gradinite, pline de verdeata. Un loc de joaca este pt. bebelusi iar celalalt pt. grupa 2-4 ani.  Lui Sebi i-a placut, de fapt lui i-au placut toate gradinitele, pt. el conteaza sa se afle printre copii si sa se joace. Am ramas placuti impresionati si de faptul ca exista locuri libere la grupa lui Sebi, deci tot ce trebuia sa facem era sa ne gandim daca ne place si sa aducem actele pt. a completa formularele de inscriere. Am vazut si minusurile - toata gradinita mi s-a parut foarte neaerisita, era un miros inchis iar aeresirea se facea printr-un sistem de ventilatie nu prin deschidere de geamuri. In camera unde se va afla Sebi am vazut un televizor si un calculator (vechi, cu monitor antic) la care se juca o fetita inpreuna cu e educatoare. Noi am ajuns seara, cand mai erau vreo 2-3 copii in toata gradinita si nu am putut observa si atitudinea acestora. Probabil o sa spuneti ca directoarea s-a implicat atat de mult  pt. ca ne cunostea dar va zic sigur ca va inselati pt. ca si la celelalte gradinite tot cu directoarele am avut de-a face. Seara am discutat iar a doua zi am mers si am depus dosarul. Acum asteptam scrisoarea care ne va informa daca a fost acceptat dosarul si de cand putem merge. In maxim 2 saptamani ar trebui sa incepem. Mult prea repede pt. mine.

marți, 4 septembrie 2012

In drum spre gradinita


Chiar daca imi place sa citesc despre homeschooling sau unschooling, metode in care cred , la scurt timp dupa ce am poposit pe meleaguri straine mi-am dat seama ca Sebi isi doreste copii in jurul lui. Si pt. ca parcurile de cele mai multe ori sunt pustii, in luna mai am inceput sa ma interesez despre gradinita. Am fost in vizita la primarie unde o doamna foarte draguta si rabdatoare mi-a dat un pliant si mi-a explicat ce trebuie sa fac. Si am aflat ca :

  • Pana la varsta de 3 ani cresa, gradinita se plateste. Dupa ce copilul implineste 3 ani va avea gratuit de la stat 2,5 ore/zi, 5 zile pe saptamana, timp de 38 de saptamani pe an. Aceste ore pot fi alese dimineata de la 9 sau dupa amiaza de la ora 13.
  • Gradinita aleasa de catre parinte poate fi de stat sau particulara pt. ca primaria se afla in parteneriat si cu gradinitele private.
  • Parintele este obligat sa plateasca 2,5 lire pe saptamana pt. gustari si jucarii .Gustare inseamna fructe, lapte, iaurt cu fructe, cereale, toast.
  • Parintele este obligat ca in primele zile sa stea in aceasi cladire/incapere cu copilul.
  • Daca parintele isi doreste ca propriul copil sa petreaca mai multe ore la gradinita acesta va trebui sa scoata din buzunar cate 3 lire pe ora.  
  • Programul de la 8 a.m. la 6 p.m. costa 30 de lire pe zi + 4,20 lire pt. mancare/zi (la stat). Sistemul de invatamant privat este mai scump.
  • Parintele poate alege gradinita si in functie de evaluarile facute de catre Inspectoratul Scolar tuturor unitatilor scolare de pe teritoriul Scotiei.
  • Parintele este obligat sa viziteze impreuna cu copilul  gradinita/e  pt. a observa daca locul ales este pe placul parintelui si al copilului.
  • Dupa ce s-a hotarat, acesta face o aplicatie unde i se cer urmatoarele documente: certificat de nastere copil (copie), contract de inchiriere, proprietate casa (copie), facturi (copie).
  • Vacantele sunt mult mai scurte fata de cele din Romania.
  • In Scotia este legal homeschooling-ul dar procedura este mult mai complicata fata de cea din Anglia.
  • Sistemul de invatamant scotian este diferit fata de cel englez sau irlandez.

miercuri, 29 august 2012

Regionalisme

Salut = Hi ya ! Cu accent de China :)
La revedere  = Bye  bye, see you later ! Neaparat see you later-ul asta care la inceput ma dispera dar pana la urma m-am obisnuit chiar daca e ilogic. Asta e valabil doar pt. persoanele de gen feminin.
La revedere sau hai noroc!  = Cheers! Valabil pt. domni :)
Maine = The morra  (asa se si pronunta- da mora) .
Lac = Loch

Va ma zic, cand imi mai aduc aminte  :) !

duminică, 26 august 2012

Ardrossan Beach

Acum 2 saptamani pe vremea asta  ne intorceam de la mare. Daca de luni pana sambata temperaturile au fost intre 18 si 23 de grade, soare, nici o picatura de ploaie, duminica vremea buna s-a stricat. Dar pt. ca piciul isi dorea mult  sa mearga cu trenul la mare am zis "hai sa mergem !''. Nu ne-a parut rau deloc, chiar daca au fost doar 17 grade, nori si cateva averse de ploaie. Duminica e ziua noastra de hoinarit si descoperit locuri noi si frumoase.  Scotia e o  tara  foarte  frumoasa, verde, plina de istorie si traditie. Oamenii (cei mai multi dintre ei) sunt minunati. Dar sa revenim la mare, adica ocean, Atlantic pe numele lui. :d. Am  ales sa mergem la Ardrossan Beach chiar daca nu era cea mai apropiata plaja de noi. Plaja era foarte libera, am vazut doar cativa localnici in costum de baie. Nisipul era fin dar o mare portiune de plaja era formata din nisip ud, batatorit, din care mai rasareau niste rame. Gunoaie nu am vazut, dar ceea ce m-a enervat teribil au fost niste cioburi pe care le-am gasit  in nisip. Cioburi din acelea  groase , de la sticle, care taie rau si adanc. Cateodata am impresia ca traiesc in "tara cioburilor" pt. ca le vad mai peste tot : ((. Piciul a fost  foarte incantat  de excursie, i-a placut mult chiar daca nu a putut sa inoate : D. S-a jucat fotbal, a alergat dupa baloane, s-a suit pe stanci, a intrat in apa , s-a dat in tiribombe, a mancat mai nimic pt. ca era ocupat cu alergatul si pe la 6  a cazut lat si a adormit in bratele lui C. In drum spre statia de tren ne faceam planuri cum o sa mergem noi in Grecia, Turcia,  Tunisia sau intr-un alt loc cu soare, apa calda si nisip uscat. Concluzia? Ne-a placut, o sa mai mergem! Cand o sa fie cald : ) !















marți, 21 august 2012

Mooom, vreau sa brush my dinti! :)

Asta mi-a zis azi de dimineata. Nu e prima oara cand vorbeste in engleza doar ca de cateva zile a inceput sa vorbeasca mult mai des si mult mai mult. In aprilie a spus prima lui propozitie : "Why are you screaming?''. Mi-aduc aminte cum era o zi perfecta de duminica, calda , cu soare iar noi ne jucam fotbal. Iar eu la un moment dat am uitat sa mai tip de bucurie cand el a dat gol pt. a suta oara. Si atunci m-a intrebat : "Why are you screaming?''. Am inteles ce a vrut sa zica :). Acum vorbeste din ce in ce mai mult si problema mea este ca nu il inteleg total. Si el imi repeta, de 2-3 ori si apoi se enerveaza si se supara pe mine. Pe buna dreptate!
De 2 zile urla prin casa cu mandrie '' Mooom'' si ii place cum se aude, iar cateodata ma striga fara sa imi spuna ceva anume. Iar taica-su e ''daad'' :). Sunt curioasa cum or sa decurga lucrurile cand o sa se duca la gradi.

Au inflorit teii. Miroase de-men-ti-al, mai ales dupa ploaie. M-as urca intr-unu si acolo as dormi. Am cules o punga si am pus florile la uscat pe raftul din bucatarie. E o placere sa te duci la bucatarie,  sa inspiri si sa expiri. Aici nu gasesti ceai de tei si am citit eu ca e un remediu natural pt. tuse. Si cred ca o sa am nevoie de el la iarna :(. Au inceput sa se coaca  murele, zmeura si dudele. Si mergem sa le culegem si le mancam asa, pe loc.
Cam atat.

luni, 20 august 2012

Pentru mine

Pt. momentele acelea cand ma voi duce la scoala si probabil mi se va spune ca el, copilul meu, nu este atent, are prea multa energie, nu sta locului, este plictisit, este neinteresat de materia x, y sau z. Atunci voi reciti asta si imi voi spune : "E ok, nu-i nimic grav!  E normal! "


Nimeni nu s-a nascut adult. Despre invatamantul obligatoriu 


Deasupra patului meu de copil trona, pe peretele casei parintesti, un tablou mare reprezentand un cerb cu privirea semeaţa indreptata spre varful unor munţi inzapeziţi. Sub cerb, pe o panglica ingalbenita  de vremuri scria cu majuscule: „REGELE PADURILOR”. Asa am luat eu act despre notiune de rege. Despre imparati auzisem din povesti.

Era o copie dupa  un alt tablou de demult din casa bunicilor dinspre mama. Il pictase un var de-al meu mai mare cu vreo zece ani. Copil fiind, cred ca  eram prin clasa a II-a, il urmaream pe varul meu cum realiza copia. Imparţise coala de hartie in careuri si picta pe bucaţi. Intai completa un careu, apoi altul si asa mai departe pana cand tabloul a fost gata.  Cutia de acuarele, pe care i-o cumparase tata, a ramas la noi. Imediat ce a plecat varu-meu, am scos o coala  de la mijlocul maculatorului, am imparţit-o in careuri cu rigla din penarul meu de scolar sarguincios si m-am apucat sa pictez cerbul. A doua zi tabloul era gata. Doar ca, cerbul meu avea o privire blanda si tampa de bou. De atunci n-am mai pictat niciodata. Au trecut anii, am facut liceul, apoi facultatea, doctoratul si am devenit specialist in Stiinţele educaţiei.

Mi-am amintit aceasta  intamplare acum vreo cativa ani intr-un compartiment de tren, cand, un individ la vreo cincizeci de ani, fost maistru la Electoputere, disponibilizat ca mulţi alţii din Romania cu o suma frumusica de bani, isi plangea soarta. Avea, spunea el, pamant mult in zona Bals, dar nu-l mai angaja nimeni. Incet-incet, cei din copartiment incepeau sa-i dea dreptate: era mai bine pe vremea comunismului, nu aveai ce cumpara dar aveai serviciu. Revoluţia asta numai necazuri ne-a adus. Ce sa faci cu libertatea?

Atunci am intervenit in discuţie amintindu-mi povestea tabloului si facand o comparaţie intre bou si cerb. Boul e un animal cu stapan. Are adapost, are hrana asigurata, in fiecare dimineaţa e injugat la car sau la plug si munceste. Cu cat isi face datoria mai bine cu atat primeste o raţie de fan sau de coceni mai mare. Cu cat e mai ascutator si se opinteste mai tare cu atat e mai bine ingrijit. Daca  leneveste are parte de bici. Nu are grija zilei de maine. Maine e la fel ca astazi, la fel ca ieri si ca in toate zilele. Doarme linistit, pe coada. Spre deosebire de bou, cerbul nu are un adapost. Hrana si-o procura singur. Nu e sigur ca o poate gasi si maine. Nu e ferit de pericole, trebuie sa fie mereu in alerta, treaz, sa decida singur. Si, mai e o deosebire: cerbul e liber, totul depinde de el, boul are stapan, e dependent, e sclav. Cand nu mai poate munci sau cand stapanul nu mai are nevoie de el, soarta lui e la mila stapanului. Scopul boului nu e sa-si gaseasca  hrana, e sa-si caute stapan care sa-l hraneasca.

L-am intrebat pe individ dupa ce i-am expus aceasta metafora: Intre o viaţa de bou si una de cerb, pe care o alegi? De fapt, intrebarea era adresata  tututror.  Incet-incet, dupa o perioada de tacere, au reinceput discutiile. Și, spre uimirea mea, desi se vedea in glasul celor din compartiment o unda de regret, concluzia cvasi-generala  a fost ca viata de bou e preferabila celei de cerb. Cum s-a ajuns aici?

Din cei saizeci de ani pe care i-am implinit de curand, cincizeci si patru mi i-am petrecut in scoala. Invatatoarea mea avea vreo saptezeci de ani (pe atunci nu se iesea la pensie obligatoriu) si isi incepuse cariera la douazeci, pe la 1910, fusese si invatatoarea tatalui meu, era o istorie vie a invatamantului romanesc. Cu alte cuvinte, din cei 148 de ani de invatamant obligatoriu in Romania, cu peste 120 am avut, intr-un fel sau altul, un contact direct. Am fost, pe rand, elev, student, profesor, director de scoala, inspector scolar, director de CCD, acum sunt profesor de profesori, si cred ca aceasta experienta imi permite sa afirm ca preferinta fata de viata de bou a colegilor mei de compartiment e, in principal, rezultatul scolii. (Atentie, folosesc termenul “bou” nu in sens jignitor la adresa cuiva, ci ca expresie a servitutii si a starii si nevoii psihologice de dependenta si obedienta).

Invatamantul obligatoriu, sub forma in care il cunoastem azi, a aparut intr-un stat totalitar, Prusia, in urma unei batalii, cea de Jena din 1806 dintre armata de amatori a lui Napoleon si armata instruita prusaca, in care francezii au invins. Cand industria ta principala e sa produci si sa exporti mercenari pentru cei ce cucereau colonii peste mari si tari, a fi infrant de niste taranoi, ridica o mare problema, una nationala. Asa a gandit si Johann Gottlieb Fichte, filosoful de serviciu al lui Friedrich cel Mare, in cele 14 Scrisori catre natiune publicate intre 1808 si 1814: Am fost infranti pentru ca soldatii nostri n-au respectat ordinele, trebuie sa facem o Germanie Mare, sa unificam limba germana si toti germanii sa gandeasca la fel si sa respecte ordinele, cel putin in problemele mari. Iar statul prusac a inceput o treaba asezata, nemteasca, detaliata, pentru a pune in practica aceste idei. Astfel s-a instituit primul sistem de invatamant obligatoriu din lume in Prusia, in 1819.

Ideea invatamantului obligatoriu, de masa, nu era noua. Ea apare in scrierile lui Platon, pe la 1635 s-a incercat in Scotia, iar la Revolutia franceza, revolutie facuta de adulti, s-a cerut pentru prima data dreptul la educatie universala. Oamenii constatasera ca cei care aveau carte aveau parte de anumite privilegii, erau functionari ai statului, conduceau, la diverse nivele, grupuri de indivizi, ceea ce le crea un statut invidiat. Te-ai fi asteptat ca, odata castigat acest drept, cohorte de adulti sa puna burta pe carte, dar, vai, ceea ce era un drept castigat pentru adulti, a devenit, curand, o obligatie pentru copii. Napoleon insusi, dupa ce a organizat invatamantul superior pe principii si reguli militare, a incercat un invatamant obligatoriu pentru copii, dar marea masa a parintilor a refuzat sa-si dea copiii pe mainile altora.
Prusacii au reusit. Prusia era un stat totalitar. Noi ne referim la legea interzicerii avorturilor a lui Ceausescu  ca expresie a totalitarismului comunist. Ei, bine, in Prusia exista inca din 1735 o lege de control al nasterilor, orice femeie trebuia sa raporteze la politie cand a ajuns la menopauza!

Intr-un cadru mai amplu, secolele al XVIII-lea si al XIX-lea coincid cu perioada luptelor, rascoalelor, revolutiilor si teoriilor de eliberare a scalvilor, de exprimare a demnitatii si libertatii umane. In acelasi timp se dezvolta industria, in principal cea extractiva si prelucratoare, statele se modernizau si se complicau in functionare si birocratie. Sclavii, care, sub diverse denumiri si statute (iobagi, serbi, robi, proscrisi, etc.) care constitusera de secole si milenii forta de munca, nu mai puteau asigura progresul omenirii. Era nevoie de un alt tip de forta de munca, instruita care sa manuiasca masinile, sa asigure functionarea statelor, sa asculte si sa execute ordinele.

Problema au rezolvat-o, asa cum am spus, prusacii, obligand copiii sa mearga la scoala. Intre timp, dintre toate institutiile obligatorii, au mai ramas doar doua: puscaria pentru adulti si scoala pentru copii. Vedem, chiar in aceste zile, cu cata dificultate ajung infractorii la puscarie: procese indelungate, procurori, avocati, tribunale peste tribunale, judecatori, drepturi ale omului… Pentru copii, e de ajuns faptul ca s-au nascut si au ajuns la o anumita  virsta, din ce in ce mai frageda, la sapte, sase, cinci si, odata  cu gradinita, la trei ani, si din ce in ce, pe o perioada  de obligativitate mai lunga, patru, sapte, zece, douasprezece clase obligatorii.

Prin aceasta obligativitate statele au preluat, intr-un fel, dreptul parintilor asupra copiilor. La inceput cu forta, apoi, pe masura ce parintii insisi au fost educati prin scoala, cu bunavoia acestora. ( Las, pentru moment, discutia asupra dreptului parintilor asupra copiilor, inscris inca in codul lui Hamurabi, pentru ca si aici e o problema universala). Ideea este ca, prin aceasta obligativitate, copilul nu e considerat o fiinta umana, nu are dreptul la libertate. E un paradox sa ai dreptul la educatie obligatorie! In prezent, s-a ajuns in situatia in care parintii isi vand copiii statului inca dinainte de nastere: concediile de maternitate platite, concediile de crestere a copiilor platite, alocatiile pentru copii, sunt forme de vanzare a copiilor catre stat. Cand mamele fac demonstratii fluturand pampersii in fata guvernului, ele, de fapt, negociaza un pret, iar statul le plateste ca angajate pentru ingrijirea copiilor pana cand ii ia la scoala ( era sa zic la oaste).

Desigur, o tara  cu oameni instruiti si obedienti e superioara altora, are un ritm de dezvoltare mult mai alert, realizeaza un boom economic, ceea ce s-a intamplat si cu Prusia, mai tarziu Germania Mare. Și, pentru ca majoritatea savantilor lumii din prima jumatate a secolului al XIX-lea isi dadeau doctoratele in universitati germane, au importat sistemul si l-au transferat in tarile lor, America la 1852, Principatele romane la 1864, Italia de-abia la 1888.

Cum au reusit nemtii sa creeze un sistem prin care sa produca forta de munca instruita, dar, in acelasi timp, dependenta si obedienta? Oameni dependenti, dar care au sentimentul ca sunt liberi, cu alte cuvinte, tipul de bou inteligent, idealul educational al oricarui sistem statal de invatamant, fie ca vorbim de state democratice sau totalitare, de republici sau monarhii?
In primul rand, prin gruparea copiilor pe clase pe criteriul varstei. Niciun alt grup uman nu se organizeaza pe varste ( era armata obligatorie, care, intre timp, s-a desfiintat). Ce-ati zice daca s-ar da un ordin ca la Ministrul Educatiei toti angajatii sa aiba 30 de ani, cei de la Ministerul Economiei sa aiba 31, cei de la Interne, 32 de ani, s.a.m.d.? Sau la o televiziune, cei care lucreaza la Știri sa fie de 35 de ani, apoi jurnalistii fiecarei emisiuni sa fie alesi pe criteriul varstei, la emisiunea A de 36, la B de 37, etc. ? Ar fi absurd, nu-i asa? si ati iesi in strada sa protestati impotriva unui asemenea ordin. Ei, bine, copiii nu au dreptul sa aleaga si nici sa protesteze, iar adultilor li se pare normal, nu absurd. Aceasta grupare pe criteriul varstei produce mai multe efecte antisociale: organizarea este impusa din afara, coeziunea sociala e imposibila ( ca in cazurile de mai sus, cu ministerele…), copiii nu pot invata unii de la altii, liderii sunt impusi de adulti, nu apar in mod natural, toti sunt tinuti in acelasi ritm dictat de medie, etc. In acest fel n-ai decat sa te supui mediei, cuvant care are aceeasi radacina cu mediocritate.

In al doilea rand, prin impartirea activitatii scolare pe lectii de cate cincizeci de minute cu recreatii de cate zece minute intre lectii. In acest fel copiii invata ora asta ceva, ora a doua altceva, ora a treia trec la altceva, fara sa aiba vreodata imaginea intregului sau de ce invata si asta si celalalta. Ei invata pentru ca asa ne-a spus “Domnul” sau “Doamna”, “Tovarasul” sau “Tovarasa”, adica sunt altii mai mari care stiu, noi trebuie sa-i ascultam, sa ne supunem vointei lor. Și astfel, invata din experienta, lectie de lectie, zi de zi, an de an, ca depind de altcineva. De altfel, majoritatea celor mai buni elevi, dupa ce termina scoala si facultatea, nu stiu ce sa faca cu viata lor, sunt angajati de altii, de tip Donald Trump sau Gigi Becali, care le spun ce sa faca si ei fac foarte bine ceea ce li se cere. Tot din experienta lectiilor, copiii invata ca “nimic in viata nu e atat de important incat sa merite sa fie dus la bun sfarsit”. Daca, prin absurd, un elev e “prins” in timpul unei lectii de farmecul unei poezii, sau se concentreaza pe o problema, suna clopotelul sau soneria ( la inceputurile scolii obligatorii pauzele se anuntau printr-un sunet de corn) orice farmec sau concentrare trebuie sa inceteze si se trece la altceva. Nu trebuie sa faci ce-ti place, ci ce iti ordona altcineva, indirect, prin clopotel, nenea Ministru, nenea Satu, nenea Sistemu.

In al treilea rand, dependenta si obedienta sunt induse prin ceea ce numim astazi curriculum, sau programa scolara, sau syllabus. In definitiv, nici “Domnul” sau “Doamna” nu fac ce vor, ci ceea ce li se cere prin programa. Domnul sau Doamna, lucrand cu mintea si sufletul copiilor, trebuie sa introduca aceste atribute constituente ale fiintei umane intr-un program, sa le “programeze” copiilor modul cum gandesc, precum si continutul gandirii, care e dat in curriculum.  Desigur, exista mai multi Domni sau Doamne, fiecare stapan, mai mult sau mai putin, pe particica lui de curriculum, pe disciplina lui, dar niciunul/niciuna nu are imaginea intregului, sunt doar angajati intr-un sistem construit de altii pe principiul unei uzine, fiecare executand operatiile tehnologice care i se cer. Domnii si Doamnele sunt ei/ele insisi/insele dependenti/dependente de sistem, sistem care, in ultima instanta, poate fi definit ca suma locurilor de munca ale cadrelor didactice. ( Sa nu fiu gresit inteles: exista foarte multe cadre didactice bine pregatite in disciplinele lor si, cred ca fiecare are cele mai bune intentii privind educarea copiilor, dar intentiile bune, construite prin autosugestie, nu ajuta la nimic daca esti specialist in instrumentele cu care operezi (continutul disciplinei tale) si nu cunosti corpul pe care operezi ( mintea si sufletul copilului)).

De altfel, exista  opinia generala ca, prin sistemul de invatamant, copiii sunt dati pe mana unor specialisti in educatie, care, pe langa  specialitatea lor, au studiat pedagogia, psihologia si metodicile predarii. Ca unul care, zeci de ani am studiat si predat aceste discipline, pot sa afirm ca nu sunt stiintifice. Asa cum o buna  perioada, in tara noastra si in multe alte tari s-a predat disciplina numita ”Socialism Știintific” (multi universitari si lectori in universitatile populare si-au construit o cariera in jurul acestei discipline) si s-a dovedit in realitate ca asa ceva nu exista, tot astfel Știintele educatiei sunt articulatii logice, uneori bine inchegate, dar construite pe postulate false. Metodicile, de exemplu, sunt un fel de retetar cu principii, norme, metode, strategii si tehnici, dar, ca orice reteta  se adreseaza omenilor bolnavi, nu spiritelor vii. Cercetarile psihologice asupra invatarii, de la Thorndike, Skinner, Kohlberg sau Pavlov s-au facut pe animale, soareci, caini, pisici, porumbei, maimute, etc. si au fost transferate la modul cum invata copiii, iar cele pedagogice sunt caduce, pentru ca, odata introdusi copiii intr-un mediu artificial-scoala- separat atat de societate cat si de natura, nu poti obtine, prin observare sau experimen,t nimic valabil. E ca si cum ai aseza un fluture sub un clopot de sticla, i-ai observa miscarile si zbaterea si ai crede ca stii totul despre fluturi!

La fel face si Marioara, vecina de la parter, care isi plimba cainele, pe Axi, prin parcarea blocului, si-i striga: Fii cuminte Axi!, Vino la mama, Axi, Hai sa-ti dea mama, Pedigree, sa te spele mama pe labute! Pentru ea Axi e un copil dragalas si rasfatat. Tot mai multa  lume are animale de casa, de la caini, pisici si canari, pana  la serpi si camile. Toti le ingrijesc ca pe niste copii. Exista  o intreaga industrie pentru hrana si ingrijirea acestor animale. Recent a aparut primul post de televiziune dedicat direct animalelor de casa, Dog TV, sa nu se plictiseasca. Nu stiu daca e normal sau nu. E treaba Marioarei, Axi raspunde nevoii ei de afectiune. Dar daca  oamenii ingrijesc si cresc aceste animale ca pe niste copii, pe cale de inferenta logica e adevarat si corolarul:  copiii sunt ingrijiti si crescuti ca niste animale dragalase care raspund nevoii de afectiune a adultilor! Dar, daca pe Marioara doar o salut si o las cu credinta ei, de la unii ca Skinner, Brunner sau Pavlov, am pretentii sa nu influenteze educatia copiilor. Toate se trag, pesemne, de la Darwin, care ne-a facut animale, superioare, ce-i drept, si toata lumea l-a crezut.

Sa fiu corect, alte cercetari psihologice care au influentat instruirea scolara  s-au facut pe copii, de ex.,  cele ale lui Piaget sau Vagotky, greseala lor fiind ca s-au adresat numai intelectului sau numai interactiunilor sociale ale copiilor, ca si cum, daca ai studia mana sau piciorul, poti concluziona asupra organismului ca intreg!

Copiii, insa, au legile lor de dezvoltare, naturale sau divine pe care le urmeaza neincetat si, cu toata, cu toate incercarile scolii obligatorii, in ciuda tuturor teoriilor si metodelor, s-a constatat ca reactioneaza  si nu se supun regulilor si regulamentelor din ce in ce mai restrictive. Atunci s-a inventat o alta treaba la fel de nemteasca: sistemul de recompense si pedepse, intre care, la loc de cinste troneaza  nota. Dupa caz, nota e zaharelul sau biciul din experimentele de psihologie a invatarii, denumite, “stiintific”, elemente de intarire si reintarire. Tot dupa caz, nota instaureaza  competitia stimulata de profesori si parinti si clasificarea neoficiala, desigur, in destepti si prosti. Daca pentru profesori acest lucru e de inteles, nota fiind instrumentul de baza  cu care mentin disciplina si, spera ei, motivatia, pentru parinti lucrurile se complica, deoarece, se presupune ca acestia isi iubesc cu adevarat copiii. Și, cel putin eu, n-am vazut sau am auzit de vreun barbat care isi iubeste sotia intrebandu-l pe preot sau pe primar: ce nota-i dai sotiei mele? sau de vreo sotie iubitoare chestionandu-si vecina: ce parere ai, draga, de barbatul meu? E bun sau nu, ii dai nota de trecere? Pai, daca iti iubesti copilul, te duci la un strain sa ti-l evalueze? E adevarat, exista numeroase concursuri cu note si premii pentru caini si pisici care gadila orgoliul stapanilor. S-au inmultit cazurile de sinucideri in randul copiilor din cauza vreunei note sau corigente  si nimeni nu gaseste nicio vina sau explicatie. De ce, ca  era un elev bun? Nu ne-am asteptat la asta! Dar la ce sa te astepti, cand copilul este impins intr-un conflict existential colosal pentru ca isi iubeste familia, isi iubeste profesorii, colegii, semenii si dintr-o data se prabuseste nemaiputand suporta ideea ca i-a dezamagit groaznic pe cei pe care i-a iubit atat! In loc sa oprim moara si sa ne intrebam, ce macinam noi aici? trecem totul la fapt divers intr-un articol de ziar sau o emisiune TV.

Priviti examenul de capacitate de anul acesta sau cel de bacalaureat de anul trecut. Ce importanta are daca un elev a bifat subiectiva si altul predicativa iar cel de-al treilea atributiva? Cati dintre adulti  stiu asta? De ce soarta unui copil sa depinda de ceea ce nici specialistii cu studii si doctorate nu stiu bine? Sau de ce cheltuim milioane de lei cu camere video de supraveghere – Big Brother – cand copiii sunt impinsi intr-o competitie nenaturala, neomeneasca? Daca scopul vietii este fericirea, de ce tot acest stress artificial provocat, in care anual sunt impinsi sute de mii de elevi, familii si profesori care incearca, lasand la o parte orice urma de moralitate (daca le-a mai ramas), sa  se lupte intre ei, pentru, de fapt, o nefericire? Raspunsul e simplu: pentru ca, aruncandu-i unii impotriva celorlalti, pot fi stapaniti, manuiti, manipulati. Asta e sarcina sistemului de educatie imaginat si creat de slujbasii lui Friedrich cel Mare acum 200 de ani.

Dar cea mai mare inventie a scolii traditionale a fost banca de scoala. Oricate opresiuni ar fi imaginat adultii impotriva spiritului viu al copiilor, cu oricate pedepse, nu puteau opri copiii sa se miste. Miscarea este forma primordiala si fundamentala de expresie a vietii si a independentei individului. Trebuia gasita o solutie de incatusare a spiritului, iar aceasta a fost banca. La inceput erau banci lungi ca cele de la caminele culturale sau ca la nuntile de la cort, dar copiii lunecau pe sub ele. Apoi s-au inventat cele cu scaunul legat de banca, mai intai pentru sase elevi, sa nu poata iesi din ea, apoi,  pentru patru sau doi, in sfarsit, pentru unul, pe masura ce se vorbea de drepturile copilului. Au fost implicati cercetatori care au studiat pozitia, forma si anatomia copilului, proiectand banci din ce in ce mai ergonomice, cu scaune rabatabile, etc. S-a observat, totusi, ca e nevoie si de miscare si au fost create pauzele si introduse orele de educatie fizica pentru a evita deformarea coloanei vertebrale. E ca si cand ai cere unei persoane sa mearga intr-un picior si, cand oboseste, sa schimbe pe celalalt, uitand ca un mers normal, cu ambele picioare si in ritm propriu nu duce la oboseala. Prin banca, disciplina a fost luata sub control de catre autoritati, astfel incat primul lucru pe care il invata orice copil care merge la scoala este sa stea in banca lui, sa faca ce i se spune si sa raspunda cand e intrebat.

Toata aceasta  uriasa industrie care nu da faliment deoarece are clientela asigurata obligatoriu, care merge din ce in ce mai prost, pentru ca numai daca merge prost poate cere bani mai multi, daca  ar merge bine n-ar mai fi nevoie de bani mai multi, este sustinuta  de teorii pedagogice din ce in ce mai sofisticate. De la Taxonomia obiectivelor educationale a lui Bloom (1956), care functioneaza  inca in practica scolii romanesti si despre care Bloom insusi spunea prin 1990, ca, pe baza ei poti creste pui in incubator, nu spirite umane (intrebati-l pe profesorul Nicolae Sacalis, a vorbit cu Bloom, vad ca a lansat recent o carte)   la elaborarea standardelor educationale in America, prin anii ’80, pe care ne straduim, cu sarg, sa le introducem si la noi, si pana la invatamantul bazat pe competente pentru crearea societatii bazate pe cunoastere – knowledge-based society- clamat de documentele UE ( noi am construit, intr-o vreme, societatea socialista multilateral dezvoltata, cu mult inaintea UE!), toate aceste teorii merg pe linia inaugurata de prusaci in urma cu 200 de ani. Copilul, dibuit, ici-colo, de unele mari spirite ca Ellen Key, Maria Montessori sau Celestin Freinet, a fost ingropat sub imense mormane de legi si regulamente in care, pentru state, e doar o resursa umana ( Vezi Legea Educatiei nr. 1/2011, art. 2(2) si sutele de regulamente si metodologii pe site-ul MECTS, pe care nici juristii nu le pot descalci!). Și, ca orice resursa, trebuie folosita de cineva, asa cum si boul e o resursa pentru cel care nu are tractor.

Intreaga educatie se bazeaza pe o prejudecata, o premisa falsa: aceea ca adultii fac copii si ca ei ii formeaza si ii modeleaza dupa proiecte nationale si internationale. Noi, romanii, dintr-o tara de informatori, ne-am transformat intr-una de formatori. E la moda.

Mii de ani oamenii au fost convinsi ca soarele se invarteste in jurul pamantului. Cand, in sfarsit, a venit unul care sa le spuna ca  e invers, l-au ars pe rug. Au mai trecut cateva sute de ani pentru a accepta cu totii acest nou fapt. La fel e si cu aceasta prejudecata.  In urma cu peste 100 de ani ( 1907, cind la noi pornea rascoala de la Flamanzi) o femeie, prima femeie medic din Italia, Maria Montessori, a spus lumii: COPILUL ESTE CREATORUL ADULTULUI. CARACTERUL ȘI PERSONALITATEA SUNT PROPRIA CREAȚIE A COPILULUI. A fost exilata din Italia, a fost urmarita de fascistii lui Mussolini pentru a fi ucisa, a fost complet stearsa de comunisti din istoria educatiei si pedagogiei, a fost data uitarii de pedagogiile si universitatile din statele asa-zis democratice, desi cercetarile recente din neurostiinte  ii valideaza spusele.

In aceasta epoca a libertatii, a comunicarii globale, copiii raspund oprimarii si controlului total, ignorarii legilor naturale ale dezvoltarii lor, in mod neconstientizat, in scolile publice de pe toate meridianele prin cresterea gradului de violenta. Statele cheltuiesc milioane de dolari si de euro pe proiecte de prevenire si reducere a violentei scolare. Școlile seamana, din ce in ce mai mult, cu puscaria. Jandarmii si politistii pazesc la portile scolii. Recent, un ministru al educatiei a propus introducerea cazierului scolar. Inutil. Sclavii s-au eliberat prin rascoale, proletarii prin revolutii, de vreo suta de ani asistam la miscari pentru eliberarea femeii (de sub prejudecati, desigur, altfel e libera!). E nevoie de o noua revolutie: cea a eliberarii copiilor de sub prejudecatile adultilor. Ultima. Non-violenta. Pentru ca adultii nu fac copii. Ei fac sex.

In incheiere, un citat:
http://www.crossroad.to/Quotes/fascism/Bertrand%20Russell.htm

Education should aim at destroying free will so that after pupils are thus schooled they will be incapable throughout the rest of their lives of thinking or acting otherwise than as their school masters would have wished … The social psychologist of the future will have a number of classes of school children on whom they will try different methods of producing an unshakable conviction that snow is black. When the technique has been perfected, every government that has been in charge of education for more than one generation will be able to control its subjects securely without the need of armies or policemen.”  —–Bertrand Russell quoting Johann Gottlieb Fichte, the head of philosophy & psychology who influenced Hegel and others – Prussian University in Berlin, 1810

sursa : aici

miercuri, 15 august 2012

Desene animate

Exista o zi pe luna cand Sebi se uita destul de mult  la desene animate. Asta se intampla in timp ce eu stau lungita pe canapea, cu o sticla de apa fierbinte pe abdomen si cu niste dureri abdominale urate. Apoi mai sunt zilele acelea in care e nevoie sa fac curat, mancare, sa calc, iar el ma ajuta dar la un moment dat se plictiseste, se duce si se joaca , mai spala niste masinute, adica inunda bucataria, si imi spune ca vrea si el "doar un desen". Niciodata nu am deschis  calculatorul fara sa stiu la ce se uita ; daca acele desene sunt potrivite pt. varsta lui , daca are  ceva de invatat (ex. a invatat multe cuvinte, propozitii, alfabetul si stie sa numere pana la 10 in engleza, cuvinte pe care nu le repeta automat, ci constient si logic ) atunci sa zicem ca sunt multumita.  Ceea ce nu imi place e faptul ca este foarte concentrat, ca sa nu zic " drogat" si nu mai stie nici de apa, nici de mancare, pipi, etc. La inceput, adica in jurul varstei de 2 ani - cam de atunci a inceput sa se uite la desene in adevaratul sens al cuvantului , stateam cu el si ii explicam. Sunt multe momente in care inca mai fac asta dar sunt si momentele de care va povesteam mai sus in care nu reusesc sa ii explic, traduc, etc.
De ceva timp am descoperit niste desene care noua ne plac si care mi se par educative. Si vreau sa va povestesc despre ele. Lista e lunga si pt. toata lumea. Da, sunt in limba engleza  dar actiunile, imaginile sunt corelate cu propozitii, cuvinte si este destul de usor de dedus despre ce e vorba.

sursa
" Everything's Rosie"  este un desen animat creat mai mult pt. fetite. Rosie, este o  fetita care de-abia a sosit in oras. Alaturi de prietenii sai, Will, Holly, Big Bear and Bluebird descopera lumea, invata, se distreaza.  Ea locuieste impreuna cu Raggles intr-o casuta de jucarie.  Ce si-au dorit producatorii sa ii invete pe copii?  Ca e  ok sa ceri ajutorul prietenilor; este important sa ai prieteni si sa ii respecti si daca in grupul tau de prieteni sunt personaje cat mai diverse cu atat distractia este mai mare.

sursa
" The Octonauts" este o echipa minunata formata din animalute adorabile care strabat oceanul in cautare de aventuri si distractie. Pe nava  Octopod  locuieste echipajul format din 8 personaje. Capitanul Barnacles este un curajos urs polar care ia cele mai intelepte decizii in situatiile critice. El este ajutat de Kwazii, o pisica-pirat care crede in monstrii de mare si care adora sa conduca cu viteza micuta lui masina, Gup-B. Personajul meu preferat este medicul Peso, un pinguin simpatic caruia ii place sa ajute animalele marine. Motto-ul echipei este: "Explore!-Rescue!- Protect!".  
sursa
"Cloudbabies" sunt desenele preferate ale lui Sebi. Mie imi place foarte mult coloana lor sonora pt. ca e optimista si melodioasa. Baba Pink, Baba Yellow, Baba Blue si Baba Green sunt niste copilasi haiosi care locuiesc in cer impreuna cu Bobo White si au grija de Sun, Moon,  Rainbow,  Fufa Cloud si Little  Star. In fiecare dimineata  ei se  suie pe caluti si incep sa lucreze pt. ca cerul sa arate perfect. Uitandu-se la aceste desene Sebi a  invatat si mai bine  notiunile de zi/noapte, soare/luna, nori/soare, curcubeu si stele.    

sursa
 Daca nu serviti limba engleza poate o sa va placa de  "Curiosul George". George este o maimutica africana care este crescuta de Omul cu Palarie Galbena.  Curiozitatea si naivitatea lui George intotdeauna il baga in bucluc.  Lui Sebi intotdeuna i-au placut maimutele si cand l-am descoperit pe George a fost foarte incantat.

In incheiere vreau sa va spun ca eu le admir si le respect din suflet pe mamele care reusesc sa fie suficient de creative si rapide in bucatarie incat sa nu apeleze la desene, pe cele care si-au invatat copiii sa  aiba rabdare  atunci cand ele sunt cu aspiratorul/ mopul in mana. Asadar, vizionare placuta! Cu moderatie, of course !  :)






duminică, 29 iulie 2012

Babuinii gelada

Azi noapte, ta-su era la margine, el la mijloc si eu la perete. Cateodata mai facem schimb :). Eu cu el, ca ta-su nu se misca de pe partea lui. Si aud :
- Mami, mami ... mamiii ?
- Da, Sebi !
- Mamiii, am auzit niste zgomote la usa !
- Sebi, nu e nimeni la usa, e noapte, toata lumea doarme. Hai sa dormim si noi...
 -Mamii, cred ca am auzit niste babuini geleda la bucatarie. Au venit sa ne manance smochinele!
- Sebi, eu cred ca babuinii gelada dorm acum si noi nu mai avem smochine in dulap. S-au terminat, mai stii?
- Mami, da' avem banane?
- Da, avem!
- Atunci ne mananca bananele! Hai sa mergem sa vedem!
- Sebi, eu nu merg ca mi-e somn, e noapte si vreau sa dorm.
                                                   moment de tacere...peste cateva secunde...
- Mami, am auzit niste zgomote.
- Ok, Sebi !
- Cred ca e un leu in camera.
- Da, Sebi . Dar el e jos pe covor, face nani si noi suntem in pat in siguranta. Hai sa dormim acum !
- Bine, mami. Vreau apa. Avem?
- Da!

Asa-mi trebuie daca ne uitam la documentare bbc seara, inainte de culcare :)

luni, 23 iulie 2012

La hipodrom

Pt. ca vis-a-vis de apartamentul nostru se afla hipodromul profitam si urmarim cu atentie cursele de cai de la geam chiar daca nu stim cum ii cheama pe concurenti :d

 sau pur si simplu mergem in vizita sa verificam baltile

il "reprofilam" si pe fulger mcqueen


si cand obosim luam o portie de "in brate" .

duminică, 22 iulie 2012

Primele luni, primele impresii part. 2

Despre copii si parinti ... In general  un cuplu are cate 2-3 copii dar am vazut in parc, la locul de joaca si o famile cu 8 copii iar parintii cred ca aveau   maxim 38 de ani. Erau ff frumosi si mi-a placut cand au plecat din parc, era ca si cum ai merge cu gradinita dupa tine ;). Am vazut si mame f tinere care au in jur de 16-17 ani . La prima vedere copii sunt dezbracati. Daca in Romania in aprilie-mai vezi copii cu cojoace si caciuli pe cap iar parintii, bunicii, bonele poarta tricou tin sa va anunt ca aici e invers. In prima zi cand am venit erau vreo 5 grade si batea un vaant de nu va puteti imagina. Nu am vazut copii cu caciula pe cap, Sebi era singurul. In jur de 10 grade deja lumea poarta tricou iar pe la 15 grade daca e soare clar e de maieu si pantaloni scurti. De ce va spun ca am  vazut parinti care erau imbracati mai gros decat propiile odrasle? Pt. ca se merge pe principiul - copilul face miscare, se joaca si se incalzeste, parintele mai mult sta pe loc. La inceput cred ca eram cei mai imbracati oameni din zona si nu, nu glumesc! Acum ne-am mai dat pe brazda :) Adica Sebi la peste 15 grade isi da hanoracul jos si ramane in tricou iar caciula poarta doar daca sunt sub 10 grade si bate vantul ( care de obicei bate 6 zile din 7 ). A invatat sa zica cand ii este cald  sau frig si credeti-ma ca e mult mai usor pt. mine. Eu sunt cea mai friguroasa dintre toti membrii familiei deci si cea mai imbracata :d. In primele 2 saptamani de parc nu am vazut picior de copil si ma intrebam unde sunt toti copiii aceia pe care ii vad in supermaket? La gradinita, scoala, acasa? Cand a inceput sa se faca mai cald au inceput sa apara (mai mult in weekend) dar pana acum nu cred ca ne-am intalnit mai mult de 2 ori cu acelasi copil. De aceea Sebi inca nu are prieteni si am facut deja programari de vizitare a unor gradinite ( despre asta in alta postare). Intre timp am aflat de la asistenta medicala care ne-a vizitat  de ce nr. copiiilor in parc este mic. Sunt multi copii care merg la gradinita, dar nu 8 ore asa cum ma asteptam ci  2,5 ore pe zi . De ce ?  O gradinita de stat te costa cam 700 de lire pe luna pt. un program de 8-9 ore pe zi. De la varsta de 3 ani statul iti acorda 2,5 ore gratuite dar daca vrei mai mult platesti. La gradinitele particulare tarifele sunt mai mari. De aceea o mare parte din copii stau cu bunicii acasa sau cu mamele pt. ca 700 de lire inseamna aproape un salariu minim si pt. unii inseamna multi bani ( asta am inteles de la localnici ). Bun...si atunci de ce nu ies afara, in parc? Pt. ca cei mai multi au curte privata si se joaca acolo dar, de cele mai multe ori datorita faptului ca ploua, e vant si e urat afara adultii nu sunt f incantati sa iasa, asadar prefera activitatile in casa . 
Ceea ce am observat atunci cand parcurile sunt pline de copii si parinti este ca : de obicei parintele se aseaza la masuta isi deschide telefonul iar copilul se joaca. Fiecare cu treaba lui! Asta nu mi se pare un lucru rau, sa zicem, pt. ca pana la urma copilul e adus in parc sa socializeze iar parintele il urmareste (sau nu) de pe banca si isi ia si el o pauza. Dar mie nu mi se pare ok ca un copil de 1,5 ani sa strige de 10 ori la parintele lui  sa vina sa il dea in invartitoare iar acesta sa nu auda pt. ca e prea absorbit de telefon. Chiar daca Sebi are 3 ani atunci cand imi cere sa ma joc cu el in parc eu ma joc (avem noi un joc - eu sunt un leu care face "roooar" si el fuge prin "jungla" ca sa nu il prind...nu va zic cum toate capetele se ridica brusc din telefoane si simt niste priviri in ceafa ). Daca in parcurile din Bucuresti gustarea copilului in parc este reprezentata de fructe ( de cele mai multe ori) pufuleti, covrigi sau grisine aici lucrurile stau diferit. 97% din copiii pe care i-am vazut manaca chipsuri (exista speciale pt. copii, sub forma de animalute, bla bla), bomboane gumate, ciocolata, gogosi, cheeseburgeri de la Mc' sau KFC si beau suc.  Stau la masuta cuminti si manaca. In aproape 6 luni de cand sunt aici am vazut doar 3 cazuri de copii care aveau si fructe in meniu si un singur copil care a baut apa.Cam asta e meniul unui copil care are peste 1 an. Sebi ( care este f pofticios) saliveaza cand vede gogosi, si toate celelalte "minunatii" si asa am ajuns sa ii soptesc copilului meu la ureche "mami, nu e sanatos ceea ce mananca oamenii aceia, se vor face grasi si nu vor mai putea alerga, juca" (da, stiu sunt o mama nebuna careia nu ii este mila de copil pt. ca ii este pofta : D ). Nu vreau sa se inteleaga ca eu ii judec, critic pe acesti oameni pt. ca nu fac ca mine pt. ca nu despre asta e vb. aici si  nu, nu ma consider un model pt. societate dar nu inteleg de ce niste parinti , oameni care au posibilitati financiare, au o gramada de surse de informare ( credeti-ma ca duduie toate canalele de emisiuni culinare, despre cat de important e sa gatim acasa, sa mancam fructe, legume, etc.) sunt comozi si aleg varianta cea mai usoara . De ce un parinte "modern" nu considera ca e importanta sanatatea copilului, pt. ca el, copilul va avea de suferit atunci cand va fi mai mare? De ce unii oamenii nu citesc etichetele inainte sa ii dea copilului sa manance?  De ce unii oamenii nu se gandesc ca un copil reprezinta viitorul aceste planete oriunde ar fi el si planeta nu are nevoie de oameni bolnavi care nu pot munci? De ce "evolutia" cateodata inseamna involutie? In fine, am multe "de ce-uri" in cap dar le pastrez pt. mine. Sunt sigura ca nu toti parintii sunt la fel , altfel nu ar mai exista produsele organice din magazine dar imi este greu sa imi imaginez ca un copil care mananca in parc kfc acasa mananca mancare organica gatita la aburi. 

Despre violenta si droguri...                                                                                                                                                   In timp ce ma plimbam prin parc am dat peste acest afis - "Choose life not a knife ! " si m-am intrebat oare asa de grava e situatia ? Pt. ca pana atunci nu mi s-a intamplat sa  vad violenta fizica (am vazut un singur incident ,  in timp ce  eram la locul de joaca am vazut o gasca de baieti de 12-18 ani care au sarit gardul unui santier , au furat niste bate de fier  si au inceput sa loveasca tot ce gaseau in cale, mai putin oamenii ; locuitorii nu ziceau nimic, nici macar nu au bagat de seama , eu eram singura care se semi-holba) m-am dus si mi-am intrebat prietenii care sunt aici de vreo 4-5 ani. Si mi-au spus ca Glasgow (cel mai mare oras din Scotia , si cel mai  apropiat oras de noi) e cotat ca fiind unul dintre cele mai violente orase din Europa, unde pana nu demult toata lumea avea voie sa poarte cutite (acum s-a dat o lege prin care esti amendat daca esti prins cu asa ceva la tine) . Cum de obicei oamenii se mai si imbata si se mai si drogheaza ajung sa foloseasca aceste cutite daca ceva nu este in "regula", de aceea sunt anumite zone pe care e indicat sa le eviti  inclusiv ziua, inclusiv in orasul in care stam noi. Hmm, nu mi-a picat bine, mai ales aia cu evitatul zonelor ziua. Din pacate drogurile sunt ff prezente aici si mi-am dat seama de asta atunci cand ziua in amiaza mare ,in parc,  m-am intalnit cu o gasca de tineri care erau foarte high ( va zic sigur ca nu erau beti pt. ca am invatat sa fac diferenta ) si am inlemnit pt. ca se indreptau spre locul unde se juca Sebi cu niste pietre. Ne-au  salutat ,erau pasnici si zambitori (eu v-am zis ca oameni sunt prietenosi : D ) . Si asa am ajuns sa ii soptesc cateodata copilului la ureche " Sebi, se apropie niste oameni periculosi, vino langa mami, te rog ! ". Faza s-a mai intamplat de 2 ori pana acum, inclusiv o data la locul de joaca unde tatal unui baietel era pe alta planeta  iar copilul facea orice ca sa ii atraga atentia. De ce afirm ca drogurile sunt f prezente? Pt. ca la jobul sotului meu (care lucreza la o firma destul de cunoscuta din Scotia) managerii fac trafic cu iarba iar angajatii mai fumeaza din cand in cand si in timpul programului . De aceea e ceva normal sa fumezi iarba , e ca si cum ai bea suc :(. Sincer, nu  inteleg de ce oamenii astia nu se "simt bine" acasa sau in baruri, de ce e nevoie sa iasa in parc , ziua , in halul ala? Stiu ca o sa ziceti ca exagerez  cu aceste exemple, dar credeti-ma ca nu e asa, din pacate !

Ca si concluzie : noua la inceput ne-a fost ff greu chiar daca credeam ca suntem niste oameni care se adapteaza usor (se pare ca nu ) pt. ca faceam comparatie intre Romania si Scotia si cateodata ne dadea cu minus. Ne simteam singuri si ne era dor de prieteni , iar Sebi zilnic ma ruga sa mergem in parc sa ne jucam cu Mihnea si ceilalti prieteni. Acum ne-am mai obisnuit si incercam sa ne axam mai mult pe lucrurile frumoase de aici. Nu stiu daca ni se potriveste (inca) aceasta tara, consider ca a trecut prea putin timp ca sa pot afirma asta si nu stiu daca vom ramane aici pt. totdeauna . Vom vedea ce ne rezerva viitorul. Si mai stiu ca in aceasta postare v-am povestit despre lucruri nu f placute si precum spuneam in articolul trecut, acestea sunt postari subiective, pt. ca asta am vazut, simtit si sunt sigura ca nu peste tot e la fel :).